Autor: Eileen Caddy alte cărți de autor(i)
Traducere: Lidia Bănulescu, Daniela Pascu
Data apariţiei: 2005
Număr de pagini: 184
Format: 19x20 cm
ISBN: 973-86731-6-X
|
|
|
Prezentarea cărţii
Dumnezeu mi-a vorbit
Dumnezeu mi-a vorbit este prima carte în care Eileen a adunat începuturile îndrumării ei şi a fost publicată acum mai bine de 30 de ani.
Mesajele din această carte ne cer să învăţăm să avem încredere totală în procesul vieţii, să avem încredere în Dumnezeu, universul, spiritul, iubirea sau indiferent ce denumire alegem pentru a desemna sursa divină.
Aceste mesaje afirmă că viaţa conţine o înţelepciune şi o inteligenţă inerente, prezente în orice, inclusiv în noi înşine, la care se poate ajunge numai prin explorarea universului interior.
Eileen Caddy, co-fondator al Findhorn Community din Scoţia, trăieşte urmând călăuzirea interioară de aproape 50 de ani. Împărtăşind această călăuzire prin cărţile sale, publicate în mai mult de 25 de limbi şi în fiecare colţ al lumii, ea a inspirat sute de mii de oameni să facă schimbări pozitive în vieţile lor.
„În Mine este pacea perfectă
Cauţi pacea? O vei găsi, dar pentru această pace să nu depinzi niciodată de o altă persoană sau de vreo condiţie din afară. Numai în Mine poate fi găsită acea pace care depăşeşte toată înţelegerea. De câte ori nu ai crezut că vei găsi pacea atunci când condiţiile vor fi prielnice? Sau când vei fi în locul potrivit? Sau când relaţia ta cu o anume persoană va merge bine? Sau numai dacă s-ar întâmpla asta şi asta, atunci totul ar fi bine, iar tu ai găsi acea pace minunată? Ce prostie, copilul Meu. Nu trebuie să depinzi de nici o condiţie exterioară. Mergi adânc înăuntru, unde nimeni nu poate pătrunde şi o vei găsi.
Câtă vreme rămâi în acel centru vei avea pace o pace veşnică, de nezdruncinat, pentru că EU SUNT în mijlocul tău, iar în Mine este pacea perfectă.”
|