Viaţa eliberată

        Cercetările lui Krishnamurti se menţin în domeniul realităţii practice, după cum şi problemele cu care individul se confruntă ţin de domeniul vieţii practice şi reale, de domeniul vieţii de toate zilele.

        Se înţelege de la sine că trebuie recunoscute ca realităţi nu doar fenomenele materiale, ci şi atitudinile şi acţiunile omeneşti, precum şi cauzele psihologice care le-au generat.

        Fenomenele psihice sunt deci realităţi. Cercetarea acestor realităţi psihologice necesită o minte suplă, care să ştie să detecteze şi să interpreteze fenomenele sufleteşti şi să ştie să se observe şi să se interpreteze pe sine însăşi.

        Cercetarea nu trebuie să treacă în speculaţie, nici în deducţii, ci trebuie să fie un act de înţelegere a fenomenului.

        Astfel fiind, gândirea lui Krishnamurti rămâne concretă şi realistă, deşi operează în domeniul mental şi emoţional; ea este departe de orice misticism şi de orice sectarism religios.
        Cuvântările lui Krishnamurti sunt expunerea unei experienţe reale, a unei realizări efective, sunt descoperirea unei stări de conştiinţă şi nicidecum simple speculaţii filosofice.

        Krishnamurti vorbeşte despre o realizare care este culmea vieţii omeneşti. Este eliberarea de iluzii şi cunoaşterea Realităţii; eliberarea de limitările impuse de lumea fenomenală şi dobândirea unei viziuni neîngrădite.

        Este o stare pe care critica intelectului o recunoaşte ca realitate, şi în care se găsesc împlinite de asemenea şi cele mai nobile aspiraţii. Este ceva ce visăm, de fapt, cu toţii, dar nu îndrăznim să mărturisim.    (Silviu Rusu)