Autor: Henri Brunel alte cărți de autor(i)
Traducere: Nicolae Constantinescu
Data apariţiei: octombrie 2006
Număr de pagini: 240
Format: 14x21 cm
ISBN: 973-7995-21-X
|
|
|
Prezentarea cărţii
Zâmbete Zen
Gluma Zen este unul dintre mijloacele preferate ale maeştrilor zen ca să zdruncine ideile preconcepute.
Această culegere, prima de acest gen apărută la noi, ne propune, pentru marea noastră plăcere, un mănunchi generos de anecdote, de povestioare, de haiku, de koan şi de cugetări ale călugărilor, preluat din vastul repertoriu al înţelepciunii zen, de la origini şi până în zilele noastre. O adevărată terapie împotriva îmbufnării! Gluma este libertatea zenului. Ea scutură cu insolenţă copacul doctrinelor. Gluma este un alt mod de a privi existenţa, de a interpreta lumea.
Ea relativizează, calmează, stimulează. Nu există zen fără glumă.
Căci zenul se fereşte de intelectualisme, de verbalism şi favorizează experienţa directă.
Datorită glumei, el stabileşte această distanţă "fericită", care ne dezintoxică de teorii, ne fereşte de veneraţii intempestive şi ne salvează de integrisme.
Gluma zen, în toate epocile, în faţa religiilor, a celor mai diverse culturi, este ca o lovitură sănătoasă de picior dată furnicarului.
Ea invită, dincolo de dogmatism, la simplitatea iubirii fără limite, la răbdarea infinită, la a-i întâmpina cu braţele deschise pe toţi şi pe toate.
Ea întredeschide „poarta farâ poartă” a Trezirii.
|