Autor: Hans Crawley alte cărți de autor(i)
Traducere: Valentina Bran
Data apariţiei: 2008
Număr de pagini: 170
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-748-281-5
|
|
|
Prezentarea cărţii
Ceasurile interne ale vieţii
Bioritmia este ştiinţa care studiază trei cicluri – fizic, emotiv şi intelectual – indispensabile fiinţei umane.
De cunoaşterea sau ignorarea acestora depinde adesea reuşita sau eşecul unui demers.
Însuşindu-vă aceste informaţii, veţi putea lua pe viitor aproape întotdeauna cele mai bune decizii şi în cunoştinţă de cauză, reuşind totodată să apreciaţi mult mai bine momentul oportun pentru a vă atinge obiectivul propus.
În caz contrar, veţi continua să vă întrebaţi de ce există zile în care nimic nu merge aşa cum aţi fi dorit!
Lucrarea de faţă vă pune la dispoziţie noţiuni elementare despre bioritmie care, odată însuşite, vor fi fără îndoială un aliat preţios în a vă călăuzi viaţa şi, astfel, cu siguranţă, veţi avea de câştigat!
|