Autor: Osho alte cărți de autor(i)
Traducere: Cristian Hanu
Data apariţiei: aprilie 2006
Număr de pagini: 216
Format: 13x20 cm
ISBN: 973-8471-45-1
|
|
|
Prezentarea cărţii
Cartea despre Tao
Taoismul crede în filozofia abandonării.
El afirmă că nu trebuie să te opui curentului, ci doar să te laşi în voia lui.
Oriunde te duce râul este foarte bine, căci în final acesta ajunge întotdeauna la marele ocean.
De aceea, nu trebuie să-ţi faci probleme, căci vei ajunge inevitabil la ocean. Nu ai de ce să-ţi faci griji. Taoismul nu este o religie organizată. Nici nu ar avea cum să fie.
El reprezintă o religie organică, dar nu una organizată.
Nu poţi fi un taoist decât trăind o viaţă autentică, spontană.
Pentru asta, îţi trebuie curajul de a te arunca în necunoscut, pe cont propriu, fără a te sprijini de altcineva.
Trebuie să pătrunzi în întuneric, fără a şti dacă vei ajunge undeva sau dacă te vei rătăci.
Nu poţi descoperi calea decât mergând la risc, trăind o aventură. Tao nu respectă societatea, ci individul.
El nu respectă mulţimea, ci unicitatea. Respectă libertatea, dar nu şi conformismul.
Tao nu are o tradiţie. Calea lui înseamnă revolta supremă. În această lucrare, Osho comentează cinci parabole taoiste (atribuite lui Lao Tse), interpretând dintr-o perspectivă nouă, contemporană, străvechea înţelepciune taoistă.
Lao Tse a fost un mare maestru taoist, care a trăit în secolul IV î.Ch.
Criticile lui subtile la adresa lui Confucius îi permit cititorului sâ exploreze contrastul dintre raţiune şi iraţional, între elementul masculin şi cel feminin, între factorul structuram şi spontaneitate. În parabola intitulată „Cine este cu adevărat fericit?”, Lao Tse se foloseşte de descoperirea unui craniu vechi pe marginea drumului pentru a analiza chestiunea nemuririi şi maniera în care se naşte suferinţa din cauza egoului. În parabola „Un om care ştie să se consoleze singur”, autorul priveşte dincolo de aparenta veselie a unui călugăr şi se întreabă dacă există o fericire durabilă, care să reziste în faţa tuturor greutăţilor vieţii. Parabola „Nici un regret” analizează diferenţa dintre cunoaşterea acumulată din exterior şi cea care se naşte în interiorul fiinţei. Parabola „Cei vii nu se odihnesc niciodată” porneşte de la dialogul dintre un discipol obosit şi maestrul său.
Autorul îşi propune să demonstreze aici limitele filozofiei şi consecinţele periculoase ale vieţii trăite de dragul unui ideal proiectat în viitor. În parabola „Este mai bine să rămâi liniştit, este mai bine să fii gol”, autorul analizează diferenţele care există între calea voinţei sau via afirmativa, specifică iudaismului, creştinismului şi Islamului, şi calea misticului, sau via negativa, specifică budismului sau taoismului. Un ultim capitol include întrebări şi răspunsuri.
Osho descrie aici maniera în care poate fi aplicată cunoaşterea taoistă în viaţa de zi cu zi.
|