Autor: Frank Hatem alte cărți de autor(i)
Traducere: Constanţa-Elvira Muller, Mariana Cristea
Data apariţiei: august 2008
Număr de pagini: 400
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-1930-08-4
|
|
|
Prezentarea cărţii
Cele cinci chei
Frank Hatem este inventatorul "metaştiinţei", pe care el o consideră a fi ştiinţa viitorului.
În replică faţă de ştiinţa contemporană, din ce în ce mai tributară teoriilor complicate dar lipsite de semnificaţie, Frank Hatem şi colaboratorii săi propun o ştiinţă bazată pe principii spirituale esenţiale, care să reducă ipotezele şi teoriile matematice complicate, înlocuindu-le cu revelaţii spirituale.
În demersul lor, ei fundamentează teoretic atât existenţa energiei libere, cât şi a nivelurilor superioare de conştiinţă, dând naştere unei veritabile revoluţii a ştiinţelor cognitive. După aceste descoperiri ştiinţifice principiale, Frank Hatem şi-a îndreptat interesul către situaţia efectivă a umanităţii contemporane, aservită intereselor unui grup minuscul elitist, „guvernul din umbră”, care prin tehnici de manipulare şi control, reuşeşte să înlănţuie masele mari de oameni.
Frank Hatem propune o „psihologie holistică” şi o veritabilă „socioterapie”, care vor duce la vindecarea colectivă a umanităţii, de această stare de transă malefică, prin care ea este acum ţinută în sclavie. După o tinereţe dedicată cercetării în domenii aparent atât de deosebite - fizica cuantică şi filozofia - pentru a continua descoperirile epocale ale tatălui său, Leon Raoul Hatem, după două doctorate şi o mulţime de titluri onorifice, Frank Hatem îşi dedică acum activitatea popularizării descoperirilor sale, care le oferă oamenilor cheile ezoterice secrete. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Cele cinci chei.
Pornind de la ideea că liderii mondiali vor să ne aservească prin slăbirea vitalităţii oamenilor, prin dezinformare şi prin divizare, el pune la dispoziţie oamenilor anumite cunoştinţe metafizice care pot fi folosite cu uşurinţă şi care pot modifica radical destinul planetei.
Printre altele, Frank Hatem oferă o explicaţie foarte raţională şi plauzibilă privind modul de operare al fiinţelor inferioare de provenienţă extraterestră denumite „reptilieni”.
Ca antidot la influenţa acestora, el enunţă nişte principii legate de dezvoltarea conştiinţei supramentale a oamenilor, într-o veritabilă premieră iniţiatică în peisajul literaturii metafizice occidentale.
|