Autor: Huai Nan Zi alte cărți de autor(i)
Traducere: Walter Fotescu
Data apariţiei: noiembrie 2005
Număr de pagini: 272
Format: 13x22 cm
ISBN: 973-7970-31-4
|
|
|
Prezentarea cărţii
Dao, Marele Luminător
Înţeleptul preţuieşte şi respectă corpul şi spiritul şi nu-şi permite să abuzeze de ele.
De aceea, reacţionând în toate împrejurările cu o minte nepărtinitoare, liberă de prejudecăţi, el abordează toate faptele şi cercetează legile care le guvernează.
Petrecându-şi viaţa în spiritul cumpătării, neafectat de dorinţele senzuale, el cultivă virtutea şi se încălzeşte la focul armoniei, astfel încât sâ fie in acord cu Cerul.
Întovărăşit cu virtutea, el este într-o concordanţă deplină cu Dao.
El nu pune fericirea înainte de orice, nici nu este primul care să producă suferinţă.
Aura şi sufletul îşi au sălaşul în corpul său, iar spiritul păzeşte rădăcina vitală.
Pentru el, între viaţă şi moarte nu există nici o deosebire. De aici şi numele care i se dă "Cel mai Spiritual".
Faptul că i se spune Omul Adevărat implică o identitate a naturii sale cu Dao.
|