Autor: Nagarjuna alte cărți de autor(i)
Traducere: Walter Fotescu
Data apariţiei: octombrie 2006
Număr de pagini: 240
Format: 13x22 cm
ISBN: 978-973-7970-77-0
|
|
|
Prezentarea cărţii
Tratat despre Calea de Mijloc (Madhyamakasastra)
Sau Înţelepciune: Versete fundamentale despre Calea de Mijloc (Prajnana-mamulamadhyamakakarika), este cea mai veche sinteză care ne-a parvenit a sutrelor din Perfecţiunea Înţelepciunii.
Influenţa acestei opere inegalabile nu s-a atenuat nicicând de-a lungul secolelor, în China la fel ca şi în Japonia sau în sfera gândirii indo-tibetane.
Este textul capital prin excelenţă pentru cine vrea să apuce pe calea eliberării din ciclu şi să purceadă la revoluţia pe care un astfel de demers o cere. Tratatul este o lectură aridă, dătătoare de puţine satisfacţii.
Ar fi însă stupid să vedem în el doar o dialectică mecanică fără finalitate: dincolo de ce ar putea să pară uneori simple polemici între şcoli, el abordează, în fapt, toate faţetele percepţiei noastre rigide a lumii şi a fiinţelor; el pune la îndoială, minează şi distruge modalităţile de gândire obişnuite pe care le întreţinem din totdeauna.
Aspiraţia către eliberare este cauza care incită la întreprinderea unei analize a fenomenelor în vederea realizării naturii lor profunde, vacuitatea.
Dar Nagarjuna nu se mulţumeşte să ne reducă certitudinile la neant, el trasează calea menită să ducă la înflorirea deplină a unui Iluminat. Să descifrăm sensul plenar al cuvintelor sale şi să înlăturăm barierele care închid calea către acest spaţiu nelimitat.
|