Autor: Dumitru Constantin Dulcan alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: iulie 2009
Număr de pagini: 474
Format: 14x21 cm cartonat
ISBN: 978-973-757-222-6
|
|
|
Prezentarea cărţii
Inteligenţa materiei
Suntem aici, în acest colţ de Univers, expresia ultimă a evoluţiei. Mâna unui arhitect inteligent şi nevăzut ne-a desprins din lut şi ne-a construit după un plan din care transpare unicitatea sursei, treaptă cu treaptă, până la nivelul creierului capabil să se gândească pe sine.
Tot ceea ce s-a întâmplat, pentru noi s-a întâmplat. Suntem rezultatul tuturor evenimentelor fericite şi triste care ne-au precedat şi cauza celor ce ne vor urma.
Noi suntem cei ce lăsăm în urmă splendorile spiritului şi ruinele nimicniciei, pentru că omul este singura fiinţă de pe Terra căreia i s-a dat să se implice în demersul naturii prin extensia inteligenţei sale. Aceasta este responsabilitatea sa de a fi.
Omul nu poate trăi pur şi simplu, nu poate avea doar o existenţă pasivă. Cu, sau fără voia sa, el se implică în fizica Universului. Prin gânduri, prin acţiune, prin faptele sale bune, prin faptele sale rele.
Când adevărul acesta ne va pătrunde, abia atunci, în clipa astrală a devenirii noastre, se va aprinde în noi lumina inteligenţei ce s-a regăsit pe sine după o lungă rătăcire pe cărări de Univers. Dumitru Constantin Dulcan
Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan a devenit cunoscut publicului larg, îndeosebi după publicarea în 1981 a primei ediţii a acestei cărţi, Inteligenţa materiei, devenită imediat un best-seller.
Un impresionant volum de informaţii, extras din principalele domenii ale cunoaşterii, este admirabil sintetizat într-o operă unitară, uşor accesibilă, scrisă într-un stil limpede şi atrăgător.
Drumul materiei de la prima undă de lumină până în clipa în care prin creierul uman se poate conştientiza pe sine – acesta este conţinutul cărţii Inteligenţa materiei.
|