Autor: Juan Arias alte cărți de autor(i)
Traducere: Mihaela Săcuiu
Data apariţiei: februarie 2012
Număr de pagini: 216
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-92914-1-2
|
|
|
Prezentarea cărţii
Dialoguri cu Paulo Coelho
Este singura carte în care celebrul autor brazilian se destăinuie în mod direct. El însuşi declara: "În aceaste discuţii voi spune totul despre mine, adevărul gol-goluţ, astfel încat, timp de 20 de ani, nimeni să nu mă mai întrebe ceva". În aceste interviuri realizate de jurnalistul Juan Arias, Coelho relatează evenimente pe care marele public le află pentru prima oară: faptul că părinţii l-au trimis la ospiciu în trei rânduri, de unde a evadat de fiecare dată; că a fost închis şi torturat de junta militară din Brazilia; că a fost dependent de droguri; anii în care a practicat magia neagră, până în momentul unei experienţe trans-senzoriale despre care el crede că a fost o adevărată revelaţie a existenţei şi eficacităţii Diavolului. La capătul unui lung drum, Paulo Coelho a ajuns să-l redescopere pe Dumnezeu în urma unor întâmplări incredibile - precum aceea care l-a făcut membrul ordinului religios creştin RAM, care numără doar patru membri, vechi de mai multe secole.
Autenticitatea felului de a fi al lui Paulo Coelho răzbate înainte de toate din credinţa lui în Dumnezeu dar şi din împăcarea cu sine şi cu ceilalţi, din toleranţa şi încrederea sa în oameni.
|