Autor: Joe Dispenza alte cărți de autor(i)
Traducere: Mihaela Vacariu
Data apariţiei: octombrie 2019
Număr de pagini: 544
Format: 15x22 cm
ISBN: 978-606-44-0272-1
|
|
|
Prezentarea cărţii
Antrenează-ţi creierul
V-aţi întrebat vreodată de ce aveţi în permanenţă aceleaşi gânduri negative? De ce vă întoarceţi mereu la aceiaşi membri ai familiei, prieteni sau parteneri care vă fac rău? De ce rămâneţi blocaţi în aceleaşi scheme mentale nocive şi inhibante?
Studiile arată că 90% dintre gândurile oamenilor sunt negative. Explicaţia constă în faptul că, din pricina stresului la care suntem supuşi zilnic, ne activăm "sistemul de supravieţuire" şi tiparele de comportament înrădăcinate.
Creierul nostru are însă o calitate formidabilă, numită plasticitate, schimbându-şi organizarea ca urmare a procesului de învăţare şi a experienţelor de viaţă.
Putem, aşadar, modifica felul în care privim ceea ce ni se întâmplă, gândurile care ne produc suferinţă şi ne ţin pe loc, în primă fază prin simpla lor conştientizare.
Prin antrenament mental, autodisciplină şi perseverenţă, meditaţie şi expunere sistematică la experienţe noi şi, bineînţeles, cu ajutorul nepreţuit al creierului, schimbarea este la îndemâna oricui.
Prin repetiţie, gândurile şi sentimentele autolimitative se transformă în obişnuinţe, producând astfel şabloane mentale precum sentimentul lipsei de valoare sau înclinaţia spre experienţe negative.
De ce le simţim totuşi lipsa atunci când nu avem parte de ele? Simplu: pentru că suntem dependenţi organic de acestea. Aceste lucruri nu trebuie dramatizate; dimpotrivă, avem acum certitudinea că stă în putinţa noastră să ne reconfigurăm şi să ne eliberăm de tot ce ne-a făcut rău până acum.
Reţeta se află chiar în paginile acestei cărţi. Veţi afla că experienţele noi sunt un pas absolut necesar pentru a ne elibera de vechile tipare, cât de importantă este meditaţia şi introspecţia şi care este rolul pe care îl joacă lobul frontal în procesul schimbării.
Pas cu pas, cu explicaţii însoţite de imagini, Joe Dispenza ne conduce pe drumul către transformare.
|