Autor: Gregorian Bivolaru alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: aprilie 2014
Număr de pagini: 192
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-1823-26-3
|
|
|
Prezentarea cărţii
Vindecarea omenirii şi a planetei Pământ
În vremurile tulburi, aproape apocaliptice, pe care le trăim, apar neîntâmplător în anumite zone ale lumii unele iniţiative binefăcătoare, ce reunesc zeci de mii sau chiar milioane de oameni care meditează împreună, la unison, fie pentru pace, fie pentru vindecarea şi regenerarea ambianţei planetare. Ei declanşează astfel procese de rezonanţă ocultă prin care atrag în fiinţa lor energii sublime din focarele infinite din Macrocosmos, ce generează ulterior transformări considerabile în ambianţa planetară, amplificând armonia, iubirea, buna înţelegere, bunăvoinţa, compasiunea printre locuitorii Pământului. Aceste energii îi ajută să se transforme profund din punct de vedere spiritual, chiar dacă participanţii la asemenea meditaţii la unison nu cunosc mecanismele tainice pe care le pun atunci în acţiune şi nu ştiu că în felul acesta aplică Legea dăruirii oculte. Atunci când fac să se manifeste prin fiinţa lor energiile sublime ale anumitor atribute dumnezeieşti, ei îşi ridică totodată frecvenţa dominantă de vibraţie, conştientizând astfel modificările profund binefăcătoare ce apar în universul lor lăuntric. Mai mult decât atât, atunci când un grup mare sau foarte mare de oameni acţionează împreună, accesează, într-o anumită măsură, în simultaneitate, energia enigmatică a Focarului zero. Astfel apar atât în trupurile, cât şi în fiinţele participanţilor, efecte benefice, profunde şi complexe ce pot fi interpretate şi înţelese în termenii fizicii cuantice. Ele sunt obiective. Chiar dacă cei sceptici şi proşti resping cu vehemenţă asemenea acţiuni (cum sunt meditaţiile realizate la unison), cercetările de laborator au arătat deja că efectele lor sunt în mod riguros măsurabile. Ştiind aceasta, este foarte important ca în loc să ne risipim aiurea timpul preţios şi energia lăuntrică, mai bine să ne mobilizăm, cât mai mulţi, să realizăm zilnic, la unison, astfel de meditaţii, să ne angrenăm plini de entuziasm şi perseverenţă în asemenea acţiuni colective care, dincolo de aparenţe, ne ajută foarte mult să ne transformăm...
|