Autor: alte cărți de autor(i)
Traducere: Gheorghe Gheţu
Data apariţiei: 2003
Număr de pagini: 99
Format: 13x20 cm
ISBN: 973-86602-4-6
12,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
150 de reţete din medicina chinezească
Cum e mai bine să fie preparat şi administrat un remediu, în condiţii casnice, pentru a beneficia de un maximum de efect?
- Dacă maladia se manifestă în partea superioară a corpului (piept, gât, cap), atunci remediul trebuie administrat în doze foarte mici. În acest caz, remediul este prelucrat mai repede de tractul digestiv şi pătrunde imediat în sânge.
- Dacă maladia se manifestă în partea de mijloc sau cea de jos a corpului, atunci remediul trebuie administrat în doze mari, cu pauze mici, pentru ca să ajungă cât se poate de repede în stomac.
- La maladiile care se manifestă în partea de mijloc şi în cea de sus a corpului (culoarea nesănătoasă a feţei, dispneea, etc), remediul trebuie administrat după masă.
- Când maladia se manifestă în partea de jos a corpului (amorţirea picioarelor), atunci remediul trebuie administrat înainte de masă.
- La afecţiunile membrelor inferioare şi superioare este necesar să ţineţi post cel puţin o dată pe săptămână.
- Dacă suferiţi de afecţiuni ale măduvei oaselor, trebuie să mâncaţi foarte bine seara, înainte de culcare.
|