Autor: Robert E. Cox alte cărți de autor(i)
Traducere: Bogdan Chircea
Data apariţiei: august 2014
Număr de pagini: 192
Format: 16x23 cm
ISBN: 978-606-8558-02-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Elixirul nemuririi
În anul 1989, când încerca să extragă metale preţioase de pe proprietatea sa, un locuitor bogat al Arizonei a obţinut un material misterios de culoare albă care a sfidat la început orice tentativă de a fi identificat.
După ani de teste, s-a dovedit că substanţa respectivă conţinea aur şi platină, dar într-o formă necunoscută ştiinţei moderne.
Investigaţii ulterioare au dezvăluit că această pudră ce avea şi proprietăţi vindecătoare conţinea forme monoatomice de metale preţioase ai căror electroni fuseseră preschimbaţi astfel încât nu mai afişau proprietăţile fizice, chimice şi electrice ale elementelor originale.
Robert Cox susţine că această substanţă se aseamănă misterios cu elixirul nemuririi, scopul final al tuturor căutărilor alchimiştilor. Ştiinţa material-spirituală plină de mister a alchimiei a fost răspândită în toată lumea antică, din China şi India până în Egipt şi apoi în Europa medievală.
În Elixirul nemuririi, Robert Cox trece în revistă substratul alchimic al acestor tradiţii şi procedurile folosite pentru obţinerea acestui extraordinar elixir.
Folosindu-se de propriile cercetări în alchimie, Robert Cox dezvăluie secretele ascunse de milenii aflate în timpul căutărilor lui pentru redescoperirea acestui elixir al vieţii.
|