Autor: Deborah King alte cărți de autor(i)
Traducere: Constantin Dumitru-Palcus
Data apariţiei: decembrie 2014
Număr de pagini: 160
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-8566-33-7
|
|
|
Prezentarea cărţii
Ieşirea din întuneric
Deborah King - dascăl spiritual, maestru vindecător si autoare de succes - te călăuzeşte într-o călătorie de proporţii epice, în sanctuarul lăuntric al sufletului tău, astfel încât să poţi înţelege de ce te afli aici şi care este scopul luptei străvechi dintre lumină (forţele binelui) şi întuneric (forţele răului) care se poartă în interiorul tău. Ieşirea din întuneric te va ajuta să înţelegi mai bine cum şi de ce poţi să devii prizonierul întunericului, oferindu-ţi instrumentele practice pentru a aduce lumină în viaţa ta, ceea ce-ţi va permite să-ţi înalţi conştiinţa clipă de clipă, zi după zi.
Pornind de la numeroasele exemple reale, întâlnite de autoare în practica ei de vindecător, vei putea să distingi între lumina şi întunericul din tine şi din alţii, ca să eviţi capcanele ce te-ar putea duce pe un drum greşit. De asemenea, vei învăţa despre puterea incredibilă a iubirii necondiţionate - sursa adevăratei fericiri - şi cum să-ţi descătuşezi capacităţile înnăscute ca să fructifici această forţă uriaşă şi să trăieşti în lumină.
|