Autor: Olimpiu Măgheran alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: Olimpiu Măgheran
Număr de pagini: 365
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-93786-1-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Ioan Profetul
În vremea aceea poporul aştepta un mântuitor. Dintre cei aflaţi pe căile cunoşterii, unii au desluşit din semne că acesta va fi dintre botezători...
Din lipsa unor documente, până acum s-a scris foarte puţin despre Ioan Botezătorul, acest reformator politic şi spiritual, ce apare la punctul de răscruce al trei mari religii: Iudaismul, Creştinismul şi Islamismul.
Invocând cu obiectivitate istoria, autorul descoperă suficiente ipostaze ale lui Ioan, unele amintite în diverse tradiţii religioase, altele surprinse în scrierile unor istorici contemporani acelor vremuri, precum Iosephus Flavius, încât să poată întosmi această biografie sub forma unui roman.
Ioan Botezătorul este, fără îndoială, un personaj pentru un roman de succes, personaj ce vine dintr-o lume în care gnozele şi misticismul semit, la vremea aceea îşi disputau oarecum supremaţia.
Din roman nu lipsesc acţiunea, suspansul, romantismul şi nici frumoasele parabole pline de înţelepciune ale vremurilor de atunci.
Deşi Ioan Botezătorul este arhetipul ascetului în creştinism, acesta a avut o viaţă pe cât de obscură pe atât de tumultoasă.
După cum aflăm din tradiţia ortodoxă, încă d emic Ioan este urmărit de Irod cel Mare pentru a fi ucis. Mama sa, Elisabeta, reuşeşte să-l ascundă în inima unui munte, însă la scurt timp, ea moare lângă micul ei prunc.
Din textele mandeenilor reiese că acesta va creşte printre sabeeni până la plecarea sa spre pustiul arid al Iudeei, unde se trăsuieşte să urce pe treptele iniţierilor spirituale.
Se pare că ar fi avut contact cu esenienii de la Qumran, este un profet, îl întâlneşte pe Iisus, după care intră în conflict cu Irod Antipa...
Pe măsură ce personajul îşi revelează misiunea, romanul tinde să devină iniţiatic, dezvăluind din tainele învăţăturilor sacre specifice timpurilor de atunci.
|