Autor: Ovidiu Bojor, Laura Miclăuş alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: noiembrie 2016
Număr de pagini: 176
Format: 16,5x23 cm
ISBN: 978-973-8975-84-2
35,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
Himalaya: de la Ayurveda la medicina modernă
Ayurveda sau medicina tradiţională indiană este cea mai veche medicină din lume, practicată neîntrerupt de mai bine de 5.000 de ani. În sanscrită, "ayurveda" înseamnă "ştiinţă vieţii" (ayur= viaţă, veda= ştiinţă). Ca sistem holistic de diagnostic şi tratament, ayurveda consideră că starea de sănătate poate fi asigurată doar păstrând un echilibru între corp, minte şi suflet şi trăind în armonie cu natura.
Ayurveda pune accent pe prevenirea îmbolnăvirii şi apreciază că alimentaţia şi stilul de viaţă sunt esenţiale pentru menţinerea echilibrului fizic şi emoţional. Conform concepţiei ayurvedice, fiecare fiinţă este unică, astfel că nu se poate vorbi de rutină şi de reguli universal valabile pentru toţi oamenii. Recomandările medicale şi cele legate de stilul de viaţă trebuie personalizate, în funcţie de caracteristicile fiecăruia. În filosofia ayurvedică, tot ceea ce există în univers (macrocosmos) există şi în corpul uman (microcosmos), iar interiorul şi exteriorul nostru sunt guvernate de cele trei energii fundamentale numite doshe: Vata, Pitta şi Kapha. Aceste forţe subtile, inteligente sunt responsabile de toate procesele fiziologice, mentale şi emoţionale din organismul uman, iar dezechilibrul lor determină apariţia bolilor. Dosha-ele derivă din combinarea specifică a celor 5 elemente de bază care există în orice fiinţă sau lucru din univers: apă, aer, foc, pământ, eter (sau spaţiu).
Fiecare element are anumite proprietăţi şi o anumită pondere în interiorul şi exteriorul nostru, în funcţie de rolul pe care îl îndeplineşte. Pământul conferă stabilitate şi este inclus în toate structurile solide, apa determină coeziunea şi toate fluidele din organism derivă din acest element, focul aduce căldură şi este legat de procesele metabolice, aerul răceşte şi este corelat cu mobilitatea (contracţia musculară, mişcările intestinale, mişcările respiratorii), eterul (sau spaţiul) este asociat cu vibraţia, sunetul şi cavităţile din organism (gură, plămâni, torace, abdomen). Dosha-ele iau naştere din combinarea în perechi a acestor cinci elemente. Vata apare din asocierea aerului cu eterul, Pitta rezultă din interacţiunea focului cu apa, iar Kapha ia naştere din combinarea apei cu pământul. În corpul nostru, Vata este energia care controlează mişcarea, inclusiv respiraţia, circulaţia, bătăile inimii, Pitta este responsabilă de procesele metabolice şi digestive şi de reglarea temperaturii corporale, iar Kapha este asociată cu creşterea şi cu fluidele care unesc structurile organismului. Când sunt în starea naturală de echilibru, doshele conferă forţă, armonie, sănătate, vitalitate individului.
Când dosha-ele sunt dezechilibrate, cum se întâmplă în condiţii de stres, alimentaţie necorespunzătoare, acumulare de toxine, etc, se instalează starea de boală"
|