Autor: Ty M. Bollinger alte cărți de autor(i)
Traducere: Elena Godeanu
Data apariţiei: septembrie 2017
Număr de pagini: 400
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-8758-42-8
49,00lei 46,00lei
Momentan indisponibil
|
|
|
|
|
|
Prezentarea cărţii
Adevărul despre cancer
După mii de ore dedicate cercetării în ultimii 20 de ani, ceea ce am descoperit m-a uluit.
Am aflat nu doar despre eficienţa incredibilă a unor tratamente alternative şi vindecarea spectaculoasă a mii de bolnavi consideraţi a fi în stadiul terminal, ci şi despre modul în care industria medicală acţionează, interzicând aceste tratamente şi persecutându-i pe acei geniali şi curajoşi nonconformişti care le-au conceput.
Am descoperit maşinaţiunile politice în ceea ce priveşte cancerul şi lăcomia marilor companii farmaceutice.
Am aflat despre războiul dintre promotorii căilor de tratament convenţionale şi a celor alternative. M-am întristat la gândul că mama şi tata ar fi fost probabil încă în viaţă dacă acestor metode alternative li s-ar fi permis să devină cunoscute. Un alt aspect interesant pe care l-am descoperit a fost că tratamentele alternative implică mult, mult mai mult decât o fugă la magazinul de alimente bio de unde să cumpăraţi câteva sticluţe cu vitamine şi minerale.
Ştiinţa din spatele acestor metode este remarcabilă. Mecanismele specifice prin care unele tratamente luptă împotriva cancerului sunt uimitoare. De fapt, câteva dintre căile alternative de tratament au fost concepute de câştigători ai Premiului Nobel. Scopul acestei cărţi este să vă ofere cunoaşterea cu privire la aceste metode naturale, nu să va convingă sau să vă determine. Cred în libertatea fiecăruia de a-şi alege propriul plan de tratament, însă această alegere nu este reală dacă nu cunoaşteţi toate opţiunile. Doar atunci puteţi face o alegere în cunoştinţă de cauză. Când vine vorba despre cancer, ceea ce nu cunoşti te poate vindeca, în această carte, Ty Bollinger dezvăluie aspecte uluitoare pe care le-a descoperit în cercetările sale:
- politica cercetărilor şi a metodelor de tratare a cancerului
- preluarea studiilor medicale de către magnaţi ce urmăresc avantaje materiale
- cum şi de ce unele tratamente salvatoare de vieţi au fost ascunse publicului larg
- teste pe care nici doctorul tău nu ştie să le procure - şi cum să le obţii.
Vei afla, de asemenea, metode alternative de tratament, printre care:
- detoxifiere, nutriţie şi plante de leac
- enzime şi terapii metabolice/mitocondriale
- terapii bio-oxidative;
- vindecare cu ajutorul sunetului, luminii şi electricităţii;
- în plus - mărturiile unor oameni care s-au vindecat prin aceste metode.
|