Autor: Rabindranath Tagore    alte cărți de autor(i) Traducere: George Ulieru Data apariţiei: iunie 2019 Număr de pagini: 128 Format: 13x20 cm ISBN: 978-973-8185-2207 21,00lei 20,00lei Comandă prin telefon: vodafone 0723.543279 Telegram Grup

Prinos de cântece (Gitanjali)

        Cartea am descoperit-o în biblioteca lui Didi (Amita Bhose). Meticuloasă, pe fișa cărții Didi nota întotdeauna data și numele celui ce-i oferise cartea. Pe aceasta însă Didi a notat: Presented by...?

        Am citit-o pe nerăsuflate, uimită și fascinată de sensibilitatea traducerii. Limbajul este un pic arhaic, dar fermecător tocmai din acest motiv, un limbaj poetic și vizual. Închinate Divinității, cele 103 cânturi ne cuceresc prin simplitatea elegantă a cuvântului.

        Inițial, când am pornit la drum cu editura Cununi de stele, îmi propusesem să public numai traducerile lui Didi din Tagore, efectuate din bengali, pentru a oferi publicului cititor acces la operele traduse direct din limba maternă a lui Tagore, nealterate de variantele europene.

        Însă traducerea lui George Ulieru, efectuată din franceză, în afara faptului că este prima traducere a Gitanjali în română este și de o sensibilitate aparte. La 10 ani de la publicarea volumului care îi aducea lui Tagore Premiul Nobel pentru Literatură, România avea o traducere sensibilă, pe care nici un alt român nu a egalat-o, din punctul meu de vedere, până astăzi.

        Uimitor cum acum un secol românii îl citeau pe Tagore într-o traducere sublimă, neștiută până acum! Acesta este motivul pentru care am împletit-o în Cununi de stele, cu atât mai mult cu cât nu am găsit, în afara studiului Tagore în România al lui Didi, publicat recent sub titlu omonim la editura Cununi de stele în 2018, nici o referire la această traducere din 1923.

        Titlul Prinos de cântece mi se pare, de altfel, mult mai potrivit decât toate celelalte ce au urmat, e mai aproape de mesajul poemelor, cânturi oferite divinității.

        În ziua când floarea de lotus s-a deschis, vai! Sufletul meu rătăcea din loc în loc și de cules n-am cules-o. colțul meu era gol și floarea a rămas părăsită. Câteodată însă, tristețea mă dobora, tresăream din vis și simțeam urma suavă a unui parfum ciudat, venind pe aripile vântului de sud.

        Dulceața aceasta nelămurită îmi copleșea inima de dorință, mi se părea că simt suflarea arzătoare a verii merând spre desăvârșire. Eu nu știam pe atunci că această dulceață era așa de aproape, că era în mine și că înflorea în adâncul inimii mele.