Autor: Ghislaine Lanctot alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: noiembrie 2019
Număr de pagini: 270
Format: 18x25 cm
ISBN: 978-606-93619-4-8
|
|
|
Prezentarea cărţii
Doamna Ghis - Evadare în închisoare
După două luni de întemniţare pentru omiterea de a produce declaraţii de venit, Doamna Ghis, cum o numesc colegele sale de închisoare, declară că:
"ADEVĂRATA LIBERTATE, SE AFLĂ ÎNĂUNTRU!" - adică în închisoare şi în interior în acelaşi timp.
Autoarea ne conduce în interiorul închisorii, acolo unde predomină violenţa şi nonsensul. Pas cu pas, ea descoperă ieşirea din sclavia umană. Este evadarea!
"Coada de mătură s-a rupt şi trebuie folosită pliată în două; făraşul este crăpat; dulăpioarele cu rafturi sunt asimetrice şi ruginite; capacul de la closet este prea mic; hârtia igienică este distribuită cu zgârcenie… Totul aici este meschin, limitat, controlat, restrâns. Ducem lipsă de toate, cu excepţia medicamentelor", ne povesteşte Ghis.
Ce poate determina o femeie de 66 de ani, mamă a patru copii şi bunică a nouă nepoţi, să experimenteze închisoarea mai degrabă decât să stea liniştită la gura sobei sau să călătorească în jurul lumii?
"Aveam totul, ne spune ea, o familie unită, o profesie respectabilă, succes, confort material, o sănătate bună… pe scurt, fericirea. Însă, în străfundul meu, o mică voce striga după ajutor. Sufletul meu dorea să iasă din temniţa sa pentru a se desăvârşi. L-am ascultat şi am descoperit libertatea"
|