Autor: Mares Theun alte cărți de autor(i)
Traducere: Doru Galben
Data apariţiei: iunie 2021
Număr de pagini: 368
Format: 14,5x20,5 cm
ISBN: 978-606-95106-8-1
|
|
|
Prezentarea cărţii
Învățăturile toltece, vol.3
Ce
este viaţa? Prefer să privesc viaţa ca pe o imensă pânză. În
această pânză, acţiunile fiecărui individ sunt numeroasele fire
sau aţe care se intersectează una cu alta, formând astfel pânza.
Fiecare fir este interdependent de, şi interacţionează cu toate
celelalte fire, astfel încât întreaga pânză a vieţii este
strâns şi pe deplin interrelaţionată. Prin
urmare, putem spune că viaţa seamănă cu o sferă de relaţii, ce
cuprinde nu numai celelalte persoane, ci şi animalele, plantele şi
chiar obiectele neînsufleţite, cum ar fi mobilierul din casele
noastre. Reflectează pentru o clipă la relaţia
pe care o ai cu mobilierul din casa ta. De
exemplu, gândeşte la dulapurile care au uşi ce întotdeauna se
deschid cu foarte mare uşurinţă, şi la dulapurile care au uşi cu
care mereu trebuie să lupţi din greu, până când, în cele din
urmă, uşa se deschide cu o forţă atât de mare, încât aproape
te loveşte peste nas sau peste picior. Relaţiile tale cu oamenii
din viaţa ta nu sunt diferite, şi la fel, nici relaţiile tale cu
circumstanţele din viaţa ta. Vieţile
noastre nu sunt altceva decât un ansamblu de relaţii între noi şi
circumstanţele din viaţa noastră. Aceste circumstanţe nu se
datorează doar nouă, deoarece, orice circumstanţă din viaţă
depinde de relaţia dintre noi şi, cel puţin, încă o persoană
sau un lucru, cum ar fi uşa unui dulap. Prin
urmare, dacă eşti în căutarea fericirii, chestiunea care trebuie
abordată sunt relaţiile, dar mă întreb dacă ai reflectat
vreodată la vastitatea acestora şi la ce anume implică?
|