Autor: Swami Shivananda alte cărți de autor(i)
Traducere: Cristian Hanu
Data apariţiei: august 2006
Număr de pagini: 160
Format: 13x20 cm
ISBN: 973-9466-01-X
|
|
|
Prezentarea cărţii
Sănătate şi fericire
Născut la 8 septembrie 1897 în familia ilustrului înţelept Appadya Dikshitar şi a mai multor sfinţi şi savanţi renumiţi, Swami Shivananda a fost atras de o viaţă consacrată studiului şi practicii Vedanta.
În plus, a avut o dorinţă înnăscută de a-i sluji pe ceilalţi, identificăndu-se plin de altruism cu idealurile întregii omeniri. Dorinţa sa de a-i sluji pe ceilalţi l-a orientat spre carieră medicală, căreia i s-a dăruit cu toată fiinţa.
A editat o prestigioasă revistă medicală, în care a scris numeroase articole.
El considera că oamenii au nevoie în primul rând de cunoaşterea adevăratelor cauze ale bolilor; astfel şi-a asumat ca misiune tocmai răspândirea acestei cunoaşteri. Prin inspiraţia lui Dumnezeu, medicul trupului a renunţat la carieră devenind un vindecător de suflete.
El s-a stabilit la Risikesh în 1924 şi a devenit, în urma unei practici spirituale intense, un mare yoghin, înţelept şi eliberat în viaţă. În 1932 a fondat Shivanandashram, în 1936 a creat „Societatea Viaţa divină”, iar în 1948 a organizat „Yoga Vodanta Forest Academy”.
Scopul acestor aşezăminte spirituale este pregătirea aspiranţilor pentru practica yoga şi studiul Vedanta-ei.
În 1950, Swamiji a întreprins un turneu de conferinţe în India şi Ceylon, iar în 1953 a organizat Congresul Mondial al Religiilor. El este autorul a peste 300 de volume şi a avut discipoli în întreaga lume, printre care amintim pe genialul savant Mircea Eliade.
Operete sale sunt un izvor nepreţuit de înţelepciune şi spiritualitate, oferind celor însetaţi de adevăr pacea şi fericirea eternă.
Swamiji a părăsit această lume la 14 iulie 1963, intrând în Mahasamadhi.
|