Autor: Adam Rutherford alte cărți de autor(i)
Traducere: Constantin Vlad
Data apariţiei: octombrie 2020
Număr de pagini: 304
Format: 14,5x20,5 cm
ISBN: 978-606-722-393-4
|
|
|
Prezentarea cărţii
Cartea oamenilor
Teoria evoluției a stabilit de foarte multă vreme că oamenii sunt animale: Homo sapiens modern este o primată care are un strămoș comun cu alte primate mari și cu maimuțele. Genomul nostru este identic în proporție de 98% cu cel al cimpanzeilor. Și totuși ne place să credem că suntem excepționali. Suntem oare? În acest expozeu original și incitant al istoriei vieții, Adam Rutherford explorează paradoxul profund al "omului animal". Căutând răspunsuri pe întreaga întindere a regnului animal, el descoperă că multe aspecte cândva considerate exclusiv umane nu sunt deloc așa: în Australia, răpitoarele au fost văzute pornind focuri pentru a împinge spre ele prada; în Zambia, o femelă cimpanzeu botezată Julie a inițiat o "modă" cu un fir de iarbă înfipt într-o ureche. Nu suntem singura specie care comunică, folosește unelte sau face sex în alte scopuri decât procrearea. Dar am dezvoltat o cultură mult mai complexă decât toate celelalte pe care le putem observa. Cum s-a întâmplat așa ceva - și ce spune asta despre noi? Cartea oamenilor este o nouă istorie evolutivă - o sinteză a celor mai recente cercetări din domeniul geneticii, sexului, migrației și multor altor aspecte de maxim interes. Ea ne arată de ce suntem indubitabil animale - și de asemenea de ce suntem realmente extraordinari.
|