Autor: Richard Webster alte cărți de autor(i) Traducere: Iuliana Leonti Data apariţiei: septembrie 2023 Număr de pagini: 208 Format: 13x20 cm ISBN: 978-606-639-552-6
|
|
|
Prezentarea cărţii
Călătoriile astrale
Cel mai important aspect al călătoriei astrale este, pentru mulţi oameni, dovada că spiritul supravieţuieşte fără corp, ceea ce înseamnă că moartea nu este sfârşitul. Conştientizarea acestui lucru a permis eliminarea fricii de moarte pentru mii de oameni. Oamenii de ştiinţă au demonstrat că, în momentul morţii, corpul pierde 57-71 grame din greutate, iar o ceaţă pare să părăsească trupul în zona capului. Aceasta poate fi corpul astral şi sufletul persoanei care începe ultima experienţă extracorporală. Aproape toţi aceia care au experimentat o proiecţie astrală, chiar si una involuntară, au dorit să o facă din nou si din nou, încontinuu. Din fericire, este o abilitate pe care oricine o poate învăţa. În multe privinţe, este similară cu învăţarea conducerii unei maşini. Unii oameni o deprind natural şi au nevoie de foarte puţine lecţii înainte să conducă în siguranţă oriunde doresc să meargă. Altora le ia mai mult timp să înveţe, dar, în cele din urmă, ajung să fie la fel de competenţi precum cei care învaţă mai repede. Unii oameni au nevoie de extrem de mult timp să înveţe. Probabil că sunt nervoşi sau timizi ori au un instructor slab. În cele din urmă, însă, învaţă şi ei. Ştiu din experienţa cu discipolii mei că eşti capabil să călătoreşti în astral. Niciodată nu am reuşit să spun, uitându-mă la cursanţi, cărora dintre ei le va fi uşor si cărora le va fi dificil. Dar, în timp, cu toţii au învăţat cum să călătorească în astral. Am inclus în această carte un număr mare de metode diferite de părăsire a corpului, deoarece nu am reuşit să găsesc o singură metodă care să funcţioneze pentru toată lumea. Totuşi, ştiu că măcar una va funcţiona pentru tine - şi, de fapt, probabil că mai multe dintre metodele descrise aici.
|