Autor: Khalil Gibran alte cărți de autor(i)
Traducere: Edith Negulici
Data apariţiei: noiembrie 2022
Număr de pagini: 160
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-8894-77-5
|
|
|
Prezentarea cărţii
Profetul
Almustafa trăiește în cetatea Orphales. Localnicii îl consideră un fel de înțelept, dar el este din altă parte și a așteptat doisprezece ani corabia potrivită care să-l ducă acasă. Aflat pe un deal din afara zidurilor cetății, își vede corabia intrând în port și își dă seama de tristețea sa la gândul că trebuie să părăsească oamenii pe care a ajuns să-i cunoască. Înțelepții orașului îl roagă să nu plece până nu le împărtășește filosofia sa de viață, până nu le spune adevărul. Mesajul său stă la baza cărții. Textul Profetului este împărțit în douăzeci și opt de capitole care abordează cele mai importante aspecte din viață și societate. Fiecare dintre ele analizează un anumit subiect într-un număr variabil de versuri: sosirea corabiei, iubirea, căsătoria, copiii, dăruirea, mâncarea și băutura, munca, bucuria și tristețea, casele, veșmintele, cumpărarea și vanzarea; crima si pedeapsa; legile; libertatea; ratiunea si pasiunea; suferinta; cunoașterea de sine, învățătura, prietenia, cuvântul, timpul, binele și răul, rugăciunea, plăcerea, frumusețea, religia, moartea, rămas bun.
|