Autor: alte cărți de autor(i)
Traducere:
Data apariţiei: august 2017
Număr de pagini: 384
Format: 20x26 cm
ISBN: 978-606-840-865-1
|
|
|
Prezentarea cărţii
Marea enciclopedie a Roadelor spirituale (vol.1)
Roadele bogate și savuroase sunt pentru pomii cei minunați din grădină încununarea unui anotimp splendid, în care Soarele i-a încălzit într-un mod generos cu razele sale dătătoare de viață, iar ploaia i-a udat din belșug. Pentru căutătorul sincer, pur, entuziast și plin de năzuință, roadele spirituale (multe sau puține, de la caz la caz) reprezintă încununarea unei practici adecvate, atente, sistematice și perseverente, pe parcursul căreia el s-a călit la focul unei constante aspirații și a unei ardori spirituale năvalnice, care l-a făcut să se îmbăieze în apa cea vie a Adevărului Dumnezeiesc. În vreme ce roadele arborilor fructiferi pot fi merele, perele, smochinele, portocalele etc, roadele spirituale ale ființei umane aflate în căutarea lui DUMNEZEU sunt, așa cum atât de frumos ne spune Apostolul Pavel: "Dragostea, bucuria, pacea profundă dumnezeiască, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea neîncetată de bine, credința în Dumnezeu, blândețea, înfrânarea, curăția". Hrănind mai mereu astfel de trăiri spirituale înalte, căutătorul spiritual râvnește să redobândească, printre altele, starea androginală glorioasă ce îl catapultează în Paradisul originar. În felul acesta, el descoperă experiența beatifică ce a fost pierdută prin legendara Cădere de la începuturi. Astfel, fructele ispititoare, însă otrăvitoare din micul Pom al cunoașterii Binelui și Răului nu îl mai pot tenta și apoi, în veșnicie, el se va hrăni doar cu savuroasele roade ale nemuririi din Pomul Vieții Dumnezeiești. Toate roadele spirituale ce apar, rând pe rând - la momentul potrivit - în universul lăuntric al aspiranților ce parcurg cu răbdare, cu însuflețire și perseverență calea spirituală culminează, apoi, cu descoperirea extatică, profundă și înălțătoare a lui DUMNEZEU în propria lor ființă expansionată euforic în imensitatea Macrocosmosului. Vasta lucrare, al cărei început îl țineți în mâini, este o dovadă vie a acestor reușite; ea a adunat în paginile ei mărturii absolut autentice, inedite ale unor aspiranți ai Școlii de Yoga MISA®, ce au fost culese cu migală și tezaurizate de ani de zile în arhivele de care dispunem. Relatările profund semnificative, adeseori uimitoare din cuprinsul ei se referă la stări spirituale cu totul deosebite, unele chiar excepționale, și se adresează deopotrivă opozanților înverșunați (ce susțin la nesfârșit, în mod tâmp, că în această școală nimeni nu are niciodată realizări spirituale), cursanților simpli și aspiranților sinceri ai Școlii noastre de Yoga ezoterică integrală. Toate aceste mărturii, adeseori emoționante, constituie o sui generis oglindă vie, ce reflectă fie începutul, fie mijlocul unei maturizări spirituale, care este caracterizată de atingerea de către unii aspiranți a feluritelor realizări lăuntrice, spirituale ce au apărut prin fructificarea atentă și perseverentă a practicii Yoga. Toate acestea reprezintă, totodată, un revelator barometru al evoluției ce deja există în cadrul acestei comunități spirituale. Cu ajutorul unui asemenea barometru, fiecare dintre noi va putea să își stabilească anumite repere și astfel va reuși să-și fixeze unele direcții demne de urmat, în demersul cel rodnic al desăvârșirii spirituale și al apropierii, într-un ritm susținut, de DUMNEZEU. După cum veți putea observa cu ușurință, în urma unui studiu atent, relatările pe care vi le prezentăm aparțin unor aspiranți și aspirante din toate categoriile sociale, astfel că exprimarea acestora prezintă nuanțele ei în fiecare caz în parte, nota comună fiind însă învățătura spirituală a acestei Școli de Yoga, în care în mod inevitabil anumite cuvinte-cheie au un loc privilegiat. Dincolo de întinderea mai mare sau mai mică a acestor relatări și de exprimarea ceva mai elaborată și mai plastică sau mai directă și concisă, fiecare dintre aceste mărturii constituie, totodată, o clipă de grație în felul ei unică, un sui generis instantaneu - care la prima vedere pare a fi irepetabil - o deschidere lăuntrică specifică față de tainicele și elevatele influențe perfecte de natură spirituală. Toate acestea canalizează și transmit adeseori, prin suflul lor, o intimă comuniune cu un anumit aspect dumnezeiesc, și fac să transpară un fir diafan din urzeala nevăzută a unui suflet aflat într-o căutare rodnică a lui DUMNEZEU. Suntem siguri că mai ales atunci când lectura acestor mărturii va fi realizată într-o stare de optimă deschidere și de receptivitate elevată corespunzătoare, captarea energiei lor specifice va face să apară tainica atingere evocatoare a rostirilor și ne va ajuta pe fiecare dintre noi, cititorii, să ne îmbogățim lăuntric într-un anumit fel și, de ce nu, chiar să participăm, în mod empatic, dincolo de aceste cuvinte, prin puterea cea tainică a evocării, la darurile dumnezeiești care au fost revărsate, la un moment dat, din anumite sfere enigmatice de forță ce există în Macrocosmos, asupra colegilor noștri care apoi ne-au împărtășit cu sinceritate câte un sui genens diamant din experiența lor interioară, spre a fi oferit în paginile acestei enciclopedii.
"Întotdeauna, fără nicio excepție, după roadele sale spirituale minunate, după starea sa înfloritoare de sănătate, după stările copleșitoare de beatitudine (ANANDA) pe care le trăiește, după continența sexuală amoroasă deplină pe care deja a atins-o și după echilibrul lăuntric exemplar se recunoaște cu ușurință yoghinul care a reușit să se transforme într-un mod considerabil" (profesor yoga Gregorian Bivolaru)
|