Autor: Moussa Nabati alte cărți de autor(i)
Traducere: Ana Grigoraș
Data apariţiei: octombrie 2024
Număr de pagini: 320
Format: 13x20 cm
ISBN: 978-630-6614-29-5
|
|
|
Prezentarea cărţii
Golul interior
În spatele zâmbetelor forţate, resimţim de multe ori senzaţia insuportabilă de gol interior, având sentimentul că nu ne găsim locul în lume şi că ne disociem de propria persoană şi de ceilalţi. În maniera în care deja ne-a obişnuit, psihanalistul Moussa Nabati aduce în discuţie trei studii de caz, arătând că această stare de disconfort se poate manifesta prin instabilitate, hiperactivitate, dar şi prin anxietate, depresie sau probleme în relaţiile personale. Orice privare sau frustrare, dar şi lipsa iubirii materne din copilăria timpurie vor lăsa urme în psihicul copilului. Lipsa afecţiunii, cauzată de existenţa unei mame imature, bolnave, deprimate, reci, distante, insuficient de grijulie, suprasolicitate, răutăcioase (pe scurt, absentă) creează un vid interior. Iar acest vid duce la depresia infantilă precoce, însoţită de sentimentul de vinovăţie. Odată devenit adult, subiectul va avea tendinţa de a căuta, în mod excesiv, iubire şi recunoaştere pentru a-şi umple acest gol interior. O căutare care nu va face decât să exacerbeze dependenţa afectivă. Dedicată celor care se simt pierduţi în propriul univers interior, această carte devine un ghid de încredere pe drumul spre regăsirea de sine şi reconstrucţia unei vieţi autentice, pline de sens şi conexiune.
|