Autor: alte cărți de autor(i)
Traducere: Radu Ilie Mânecuţă
Data apariţiei: 2005
Număr de pagini: 302
Format: 14,5x20 cm
ISBN: 973-98438-3-2
|
|
|
Prezentarea cărţii
Evanghelia eseniană
În 1928, Edmond Bordeaux Szekely a publicat traducerea cărţii întâi a Evangheliei eseniene sub titlul Evanghelia eseniană a păcii.
Aceasta cuprinde numai o treime din manuscrisul aramaic descoperit de el în Arhivele Secrete ale Vaticanului. Versiunea englezească a acestei prime cărţi a apărut în 1937 şi, de atunci, micul volum a călătorit în lumea întreagă, a fost tradus în numeroase limbi, câştigând în fiecare an tot mai mulţi cititori. După aproape cincizeci de ani au apărut Cartea a doua - Cărţile necunoscute ale esenienilor şi Cartea a treia - Manuscrisele pierdute ale Fraternităţii eseniene. În 1981, a fost publicată postum, respectând cerinţele doctorului Edmond Bordeaux Szekely, Cartea a patra, Învăţăturile Celui Ales.
Aceasta cuprinde un alt fragment al manuscrisului care, în aramaică, se află în Arhivele Secrete ale Vaticanului, iar în slavonă, în Biblioteca Habsburgilor din Viena. Lucrarea de faţă cuprinde textul integral al celor patru cărţi apărute ca volume separate sub egida International Biogenic Society. Stilul poetic al traducătorului însufleţeşte frumoasele cuvinte ale Domnului Iisus şi ale bătrânilor înţelepţi din frăţia eseniană.
|